Asociația Politeia- Împreună la școală și în comunitate – Gala Premiilor Participarii Publice
Site Index

Asociația Politeia- Împreună la școală și în comunitate

martie 25, 2022 / Acrobații civice extraordinare

De peste 6 ani, Asociația Politeia lucrează împreună cu părinții și copiii din satul Dârvari, comuna Ciorogârla pentru a îmbunătăți situația școlară și familială a acestora. Familiile din comunitatea defavorizată de aici au venituri mici, cheltuieli mari, nevoi multe și oportunități limitate de a le rezolva. Copiii ajung devreme să simtă presiunea de a munci pentru a contribui la veniturile familiei, ceea ce duce la absenteism și la creșterea riscului de abandon școlar.

Prin acest proiect, ne-am propus facilitarea unei mai bune comunicări între comunitatea locală marginalizată și autoritățile locale, dar și oferirea de susținere în stimularea participării cetățenești, în special pe teme ce țin de educație. 

În urma campaniei, Primăria a decis demararea unui program prin care să fie oferită gratuit o masă caldă elevilor din comună, începând cu cei care au cea mai mare nevoie, urmând ca programul să fie ulterior extins. Aceasta este una dintre marile victorii pe care le-am avut alături de grupul celor care au participat la proiect și persoanele semnatare ale petiției.

51