Foto credit: Asociația RadioȘtiința
Asociația RadioȘtiința a realizat un proiect remarcabil cu scopul de a diversifica educația copiilor din zone defavorizate, oferindu-le oportunități unice în domenii mai puțin cunoscute. Cu dorința de a oferi o pregătire alternativă și având la dispoziție metode inovatoare și oameni pasionați, echipa RadioȘtiința a organizat un eveniment dedicat acestei misiuni.
Cu sprijinul autorităților locale și al partenerilor și membrilor asociației, RadioȘtiința a reunit într-un singur loc specialiști și echipamente tehnice de vârf, în efortul comun de a motiva copiii să exploreze și să învețe mai mult. Astfel, copiii din satele din zona platoului Meledic, comuna Mânzălești, județul Buzău, au avut acces la cele mai performante radiotelescoape și specialiști în observarea soarelui și a boltei cerești. Aceste tehnologii au fost puse la dispoziția lor de către Space Club, în timp ce Asociația RadioȘtiința a oferit stații radio performante, iar echipamente și setup-uri au fost furnizate de grupul Bufnițelor din Timișoara prin Summits On The Air (S.O.T.A).