Asociația Cavalerii Turnului Înclinat- Casa Cavalerilor – Centru de tineret în satul Ruși – Gala Premiilor Participarii Publice
Site Index

Asociația Cavalerii Turnului Înclinat- Casa Cavalerilor – Centru de tineret în satul Ruși

martie 25, 2022 / Acrobații civice extraordinare

Prin campania noastră de advocacy ne-am propus să aflăm care sunt problemele cele mai mari pentru tineri și ce metode de soluționare ar exista. Această campanie s-a desfășurat în cele mai mari două sate ale comunei Slimnic, Slimnic și Ruși, din județul Sibiu, în cadrul programului Slimnic-Sat European de Tineret. Au fost invitați toți oamenii din comunitate, prin rețelele de social media, de asemenea au fost invitați membri din Consiliul Local și alți angajați ai primăriei. Printre cei care au participat la campanie s-au numărat primarul, consilierii locali și reprezentanți ai altor instituții din comunitate. Printre cele mai notabile rezultate care au rezultat se numără reabilitarea unui spațiu și transformarea acestuia într-un centru pentru tineri, amplasarea unor dozatoare de apă în spațiile destinate elevilor și de asemenea tinerii și autoritățile au început comunicarea pentru a rezolva problemele comune.

959