Ziarul de Gardă, Chișinău- CORUPȚIA LA MUZEU – Gala Premiilor Participarii Publice
Site Index

Ziarul de Gardă, Chișinău- CORUPȚIA LA MUZEU

aprilie 5, 2023 / Povești de Trezit Civismul

Una dintre cele mai mari și dificile probleme ale Republicii Moldova pe parcursul celor 30 de ani de la crearea acestui stat a fost corupția. Ziarul de Gardă este singurul ziar de investigație din Moldova și a dedicat toți cei 18 ani de activitate combaterii corupției. Dar tipărirea/distribuirea ziarului și dezvoltarea paginii web nu sunt suficiente. În ultimii ani a devenit tot mai clar că e nevoie o abordare la nivel național privind educarea intoleranței la corupție.

Luptăm pentru crearea unui Muzeu al Corupției, vrem să ducem corupția la Muzeu și să nu mai revină în judecătorii, universități sau spitale. Vrem să existe un loc unde să se întâlnească întreaga societate, să se documenteze despre corupție, să se implice în această luptă, iar corupția să devină un fenomen de luat în râs, nu un exemplu de urmat. Am dus doi ani la rând corupția la Muzeul Național de Istorie și vom continua să o expunem până când corupții vor rămâne în muzee, dosare și închisori, nu și în instituții publice.

333