credit foto: arhiva Societății Academice din România
Școlile din România sunt în strânsă dependență cu autoritățile locale, la capitolul finanțării și asigurării unei infrastructuri educaționale decente. În foarte multe cazuri elevii și sistemul educațional sunt afectate de lipsa de transparență din partea administrației locale, pe subiecte precum nerespectarea dreptului la burse al elevilor și sumele alocate pentru investiții în școli. Societatea Academică din România au lansat rapoarte de diagnoză asupra subiectului în 5 județe (Bacău, Cluj, Mureș, Timiș, Vâlcea), iar până în prezent, în urma demersului lor, 54 de consilii locale au aprobat acordarea burselor pentru elevi.