Asociația Help Autism- Autismul nu are culoare politică – Gala Premiilor Participarii Publice
Site Index

Asociația Help Autism- Autismul nu are culoare politică

martie 25, 2022 / Acrobații civice extraordinare

Regimurile politice care s-au succedat la guvernare s-au întrecut în promisiuni făcute familiilor copiilor cu autism. Frustrați de aceste promisiuni și parcursuri fără finalitate, în 2021, împreună cu asociațiile din Rețeaua RO TSA și FEDRA, am schimbat tactica de la abordarea decidenților de la vârf la abordarea tuturor decidenților. Pe 2 aprilie 2021, de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, am trimis deputaților, senatorilor și miniștrilor memoriul cu titlul “Autismul nu are culoare politică” pentru a le atrage atenția asupra felului în care luptele de putere au afectat cea mai răspândită problematică a copilăriei, și continuă s-o facă. Au urmat o campanie de conștientizare numită “Un dar necesar”, întâlniri cu decidenții și dezbateri pe propunerile de modificare a legii, iar la începutul anului 2022 am obținut, cu vot unanim, modificarea și completarea legii 151 pentru a asigura acces liber şi gratuit la serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale.

1223