Cu fiecare ediție a Galei le suntem recunoscători membrilor juriului pentru răbdarea cu care lecturează poveștile de implicare civică și advocacy înscrise în competiție. Suntem onorați să avem alături, în juriu, profesioniști din domenii diverse, preocupați de respectarea drepturilor civice, drepturilor omului și respectarea principiilor democratice. Juriul este format din persoane cu notorietate în domeniul academic, mass-media, în sectorul organizațiilor neguvernamentale și în sectorul privat.
Procesul de evaluare se va baza pe propria judecată a fiecărui membru din juriu, ținând cont de o listă de criterii orientative:
- rezultatele finale ale campaniei (inclusiv impactul la nivelul unei decizii publice);
- campania a avut ca efect o schimbare la nivelul relațiilor de putere din comunitate;
- implicarea comunității (celor afectați de problema abordată);
- diversitatea activităților, ingeniozitate; diversitatea actorilor implicați;
- campania a contribuit la consolidarea comunității și creșterea simțului civic.
Mulțumim juriului Galei, ediția 2024:
Andra Dobre (ANPCDEFP)
Andra este o persoană curioasă, pasionată de educație sub toate formele și mai ales în toate contextele: formal, nonformal și informal.
La rândul ei fostă studentă Erasmus, lucrează din 2009 la ANPCDEFP, Agenția Națională care implementează Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România. A fost, pe rând, responsabil de proiecte școlare (Comenius), de educația adulților (Grundtvig), de vizite pregătitoare și de inițiativa Europass, coordonator al departamentului Comunicare. În prezent lucrează în departamentul de comunicare al agenției cu nume lung.
“Transformăm România prin învățare” este, în același timp, atât viziunea agenției în care activează, cât și un motto asumat personal. Andra crede că învățarea începe în prima zi de viață și continuă pe tot parcursul acesteia.
Ariana Dudună
A fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța în perioada 2021-2023, coordonând campanii de advocacy pentru apărarea drepturilor elevilor la transportul județean gratuit, participând la dezbaterile parlamentare asupra Legii învățământului preuniversitar și implicându-se activ în cadrul grevei profesorilor, participând la negocierile de la Palatul Cotroceni. La momentul actual, este studentă la Universitatea Stanford, unde plănuiește să studieze Economia.
Bianca Oanea (News&Spice)
15 ani de presă, de la redactor la redactor șef și înapoi. 6 ani de dor de ea, și susținere, fie de la Centrul pentru Jurnalism Independent, fie ca autor de newslettere. Pasionată de tot ce înseamnă serviciu public, povești și oameni. Multe dintre pasiunile ei se regăsesc în News&Spice. Cititori între 15 și 65 primesc în fiecare zi, la ora 19, cele mai importante știri ale zilei, cu un shot de poezie și mai multe de umor, pentru a evita fenomenul de news fatigue. O prezentare extinsă a subiectului zilei, deseori cu informații în exclusivitate, subiectele secundare și câteva rubrici aproape permanente. Informații despre război- De pe front, bullet cu bullet, tech și inteligență artificială- N*AI, wellbeing și descoperiri medicale- Suplimente de informații, și o rubrică de recomandări pentru timpul liber, evenimente, restaurante, filme, cărți sau expoziții. Informația e libertate.
Cristina Oprea (Asociatia Carusel)
A absolvit studiile de licență și master în domeniul asistenței sociale. În prezent este doctorandă în cadrul Școlii Doctorale de Sociologie, Universitatea din București, cu o temă de cercetare privind viața femeilor fără adăpost din București.
Face voluntariat din clasa a XI-a și din anul 2012 lucrează la Asociația Carusel, organizație care oferă servicii sociale și medicale oamenilor aflați în situații de vulnerabilitate extremă. Lucrează pe teren și în birou, face rapoarte tehnice și financiare, coordonează și implementează proiecte, se asigură că serviciile oferite de organizație includ întotdeauna o componentă de gen.
Diana Berceanu (Romanian American Foundation)
Lucrează în sectorul ONG din 2004 și este în prezent Director de Program Filantropie și Implicare civică în cadrul Fundației Romano-Americane (RAF). Experiența de lucru cu ONG-urile a presupus coordonarea de proiecte sau coaliții la nivel național dar și muncă la firul ierbii, cu oameni în nevoie, copii sau tineri din comunități vulnerabile. În perioada 2017-2021 s-a alaturat echipei Graffiti PR unde a realizat proiecte de CSR și Public Affairs cu impact în educație. Se implică de câte ori are ocazia în acțiuni umanitare sau voluntariat și are un spirit civic incurabil ( cum altfel se putea oferi voluntar să fie Președinte de bloc).
Gabriel Bădescu (Babes Bolyai)
Gabriel Bădescu este profesor universitar de științe politice și director al Centrului de Studiu al Democrației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În studiile sale recente este interesat să afle ce explică implicarea civică și cum pot fi învățate valori și deprinderi democratice prin voluntariat și educație școlară în România și în alte țări din Estul Europei. În același timp, Gabriel este voluntar în mai multe asociații și fundații care contribuie la dezvoltarea societății civile și la dezvoltarea unei culturi democratice.
Ioana Traistă (Cercul Donatorilor Bruxelles)
Ioana lucrează în domeniul comunicării într-o instituție europeană și este co-fondator Cercul Donatorilor Bruxelles și Romanian Diaspora Funding Network, două inițiative care aduc împreună donatori din diaspora cu organizații din România implicate în transformarea societății.
De-a lungul timpului, a lucrat și voluntariat în comunicare și fundraising pentru mai multe organizații neguvernamentale printre care European Venture Philanthropy Association, Fundația PACT, GRASP și MaiMultVerde. Crede cu tărie că orice schimbare începe de la noi înșine. Prin Cercul Donatorilor Bruxelles și Romanian Diaspora Funding Network rămâne activă, chiar și de departe, în a face puțin bine pentru România.
Irina Zamfirescu (ActiveWatch)
Este din 2007 ani în sectorul non-guvernamental și de 13 activistă pentru drepturile omului. Zamfi este fiica uneia dintre câștigătoarele Galei CeRe. La rândul ei, la cea de-a treia ediție a Galei Premiilor Participării Publice, a primit premiul special din partea CeRe, faptă de vitejie pe care o folosește des pentru a vorbi despre ea. În afara activismelor, a primit titlul de Doctor în Sociologie cu o teză despre evacuări și locuire socială în București. Și asta pentru că agenda ei activistă din ultimii ani s-a concentrat pe locuirea pentru grupurile vulnerabile și înțelegerea serviciilor sociale ca suport pentru demnitate umană și în termeni de drepturile omului.
Mihail Bumbeș
Este un activist civic din România, cunoscut pentru utilizarea nesupunerii civile nonviolente ca mijloc de implicare publică. De-a lungul a peste 20 de ani de activism, Mihail a realizat numeroase performance-uri politice axate pe teme precum mediul, patrimoniul sau drepturile omului. În 2002, alături de trei colegi de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a fondat Miliția Spirituală, o organizație cunoscută pentru investigațiile istorice și performance-urile politice inovatoare. În plus, Mihail a lucrat timp de 7 ani ca cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România și a contribuit ca documentarist la diverse producții de teatru și film.
Tudor Chira (Cetățean )
Tudor este Marketing & Positive Impact Manager la Nhood, dezvoltator imobiliar de proiecte mixte și gestionează proiecte care impactează comunități în 14 orașe din România. Este și membru al Grupului Inițiativa Favorit, una dintre cele mai vechi inițiative civice din București și susține cauza protecției patrimoniului construit și a dezvoltării durabile.
Vlad Viski(Asociația MozaiQ)
Activist LGBT, director executiv al Asociației MozaiQ, editorialist și cercetător doctorand la Facultatea de Științe Politice a Universității București. A absolvit Central European University, cu un masterat în științe politice pe tema mișcării LGBT din România după 2001. Licența și-a făcut-o la California State University, Los Angeles, în științe politice. A mai urmat cursuri la Tel Aviv University și Hong Kong University. A publicat articole pentru Vice România, Adevărul, Decât o Revistă, them.us, Gay Star News, Observator Cultural, The Advocate, Critic Atac. A lucrat la expozițiile „File de arhivă queer“ (deschiderea Timișoara Capitală Europeană a Culturii, FITT, 2023), „OBIECT. Călător prin istorii publice și personale” (Muzeul Național de Artă Contemporană, 2019), „SAVAGED pINK. Istoria presei gay din anii 90” (ODD, 2017). Interviuri și citări pentru New York Times, SBS Australia, Associated Press, intomore, Elle Romania, România Liberă. Între 2015 și 2018 a ocupat poziția de președinte al MozaiQ.