Grupul civic Săcele – Cetățenii în acțiune – Gala Premiilor Participarii Publice
Site Index

Grupul civic Săcele – Cetățenii în acțiune

aprilie 13, 2021 / Le facem statuie oamenilor civici

Municipiul Săcele, din Brașov, numără vreo 30.000 de suflete care sunt coordonate de 19 consilieri locali mult prea discreți și prea importanți ca să se consulte cu comunitatea în problemele urbei. Pentru săceleni, contractele publice, planurile de dezvoltare sau ședințele și hotărârile de consiliu local au fost, multă vreme, niște secrete păzite de administratorii orașului care alergau după voturile cetățenilor. Acest scenariu de film clasic românesc avea să fie modificat în 2018, când o fiică a comunității a decis să aducă primăria mai aproape de comunitate și viceversa. După o viață împărțită între România și America, Elena Belloiu s-a gândit să își onoreze rădăcinile cu puțin simț civic și implicare învățate de peste ocean.

În aprilie 2018, Elena a pus bazele Asociației Femeile se Implică dar și ale Grupului civic Săcele – Cetățenii în acțiune – ambele conectate la problemele reale ale comunității. În foarte scurt timp de la înființare, asociația a devenit vizibilă în Săcele, punând pe agenda locală subiecte care, până nu demult, erau asociate fluieratului în biserică. Dintr-o dată, faxurile și mailurile primăriei au început să primească solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Cererile nu au primit întotdeauna răspuns, așa că primarul s-a trezit cu citații la tribunal pentru că refuză să fie transparent. Pentru că legea este una pentru toți și Asociația Femeile se Implică nu face compromisuri.

Tot în anul 2018, cei zece membri ai grupului au marcat o premieră pentru Săcele – prima dezbatere publică pe marginea bugetului anual. Dezbaterea a avut loc pe teren neutru și a fost organizată după cele mai înalte standard ale participării publice, cu analize și argumente. Deși la întâlnire au participat doar șase din cei 19 consilieri locali, semnalul a fost clar pentru autoritățile săcelene: lucrurile nu pot continua fără transparență și implicarea comunității.

Dacă noul grup civic și autoritățile publice erau încă în faza de tatonare, nu același lucru puteam spune despre restul săcelenilor. Vorba s-a dus dintr-un colț în altul al comunității și săcelenii au devenit tot mai curioși despre activitatea aleșilor locali. Pentru că săcelenii sunt oameni serioși care nu cred până nu văd, au început să participe tot mai des și într-un număr tot mai consistent la ședințele consiliului local.

Implicarea tinerei asociații nu s-a rezumat doar la monitorizarea strictă a disfuncționalităților din administrația locală, ci și la închegarea comunității prin evenimente caritabile. Asociația Femeile se Implică le-a reamintit săcelenilor că au în grijă și o secție de pediatrie la spitalul municipal, ba chiar și un centru social pentru băieți, o comunitate de romi sau persoane cu dizabilități ce nu se pot deplasa prin oraș. Încet, încet, au început să se vadă și răspunsurile concrete ale primăriei – un dram de transparență în plus sau un spațiu de trecere reparat.

La cum au început să meargă lucrurile în Săcele, poate că avem un primar și un consiliu local, dar un lucru nu poate fi ignorat: There’s a new sheriff in town and she’s into civic business!

 

 

Le facem statuie oamenilor care nu s-au pierdut cu firea. Oamenilor care au reușit, fără pile și relații, să facă un oraș mai bun pentru ei și pentru toți ceilalți. Să oprească poluarea apelor, betonarea parcurilor și încălcarea legii chiar de autorități.