Problema copiilor care rămân singuri în spital pe perioada internării este una reală. Atât pentru copii, cât și pentru familii. Am reușit până acum să ținem împreună aceste familii în cele 2 Case Ronald McDonald din București și Timișoara și din luna mai o vom face și la Iași în cea de a 3-a Casă. Aceste Case se află în curțile spitalelor pediatrice, ceea ce le permite părinților să fie la 2 pași de patul de spital al micului pacient și să ia parte și să monitorizeze îndeaproape procesul decizional în legătură cu starea de sănătate a copilului împreună cu medicul curant. Totodată, noi asigurăm dotarea anuală a spitalelor pediatrice partenere și din țară cu aparatură și echipamente medicale și asigurăm copiilor un acces crescut la serviciile medicale de care au nevoie. Împreună cu partenerii și susținătorii noștri reușim să schimbăm la 180 grade perioada de spitalizare a copiilor internați mai mult de 7 zile și să le asigurăm o trecere lină, cu părinții aproape prin această traumă.
Am contribuit la crearea unor cadre noi pentru a derula parteneriatul public-privat: 1. HCJ privind atribuirea dreptului de folosință al terenurilor pe care se construiesc Casele Ronald McDonald. 2. Implementarea unui protocol între Spitalele de Copii și Casele Ronald McDonald în baza căruia părinții și familiile vulnerabile sunt direcționate de către Spital către Casa Ronald McDonald din curtea acestuia. 3. Implementarea unui protocol de colaborare pe securitate sanitară cu spitalele pediatrice.