Premianții etapei “Votul publicului” – Gala Premiilor Participarii Publice
Site Index

Premianții etapei “Votul publicului”

aprilie 14, 2022 / Acrobații civice extraordinare

 

Anul acesta, la Gala Premiilor Participării Publice, Premiul “Votul Publicului” merge către Institutul ABA Romania, Autism Voice si Help Autism.

Felicitările noastre pentru demersurile susținute de advocacy pe care le-ați făcut în sprijinul persoanelor cu autism!

După o campanie intensă de advocacy, trei organizații care acționează pentru respectarea drepturilor persoanelor cu autism au determinat introducerea ocupației de analist comportamental în COR (Clasificarea Ocupațiilor din România). Citește mai mult aici.

 

În prima parte a lunii mai vom anunța public premianții Galei, în urma etapei de jurizare. Mulțumim juriului!

 

Până atunci, vă invităm să citiți despre acrobațiile extraordinare pe care le-au făcut persoanele și organizațiile care s-au înscris anul acesta la Gală. Jos pălăria pentru toate aceste inițiative care demonstrează impactul civismului de a aduce schimbări în bine în comunități!

 

 

Elevii dintr-o localitate bihoreană au convins autoritățile locale să amplaseze rastele pentru biciclete în toată comuna.  

Mama unui copil cu dizabilități din Cernavodă luptă pentru respectarea drepturilor asistenților personali și a reușit să obțină acordarea voucherelor de vacanță pentru aceștia.

O echipă preocupată de conservarea patrimoniului cultural și imobiliar din zonele rurale de interes turistic a convins membrii administrațiilor locale din 17 zone ale României să urmeze recomandările Ghidurilor de arhitectură rurală și să le includă în Regulamente de urbanism” la nivelul instituțiilor.

Problema resurselor, a spațiilor și a activităților pentru tinerii din mediul rural este foarte pregnantă în România. Tinerii din comuna Grivița (jud. Galați) au convins administrația să aloce un spațiu pentru tineri în vederea amenajării. Totodată, reprezentanții autorităților s-au angajat să acopere cheltuielile pentru funcționare și utilități.

O organizație a realizat un parteneriat public-privat pentru a ține copiii spitalizați mai aproape de familiile lor. Fundația a construit în curțile spitalelor pentru copii din București și Timișoara două imobile pentru cazarea familiilor copiilor internați pe o perioadă mai mare de 7 zile, iar în luna mai 2022 vor construi o astfel de clădire și la Iași.

O profesoară de biologie din Făgăraș a reușit să obțină dotarea școlilor din oraș cu defibrilatoare externe, truse și manuale de prim ajutor în urma unui proiect de bugetare participativă. Profesoara susține în cadrul școlii și un curs de prim ajutor pentru elevi.

Urmare a unei ample campanii de advocacy, o organizație neguvernamentală a determinat autoritățile publice să aprobe proiectul de lege care permite instituțiilor abilitate să-i monitorizeze, prin intermediul brățărilor electronice,  pe agresorii cazurilor de violență domestică, pe numele cărora au fost emise ordine de protecție.

Din dorința de a promova dialoguri sincere în sălile de clasă, Consiliul Național al Elevilor (CNE) au reușit ca în 57% din școlile din România să includă în metodologia școlară fișa de feedback în rândul profesorilor și elevilor.

Tinerii din Pașcani, organizați în formula unei inițiative comunitare, au reușit să convingă administrația locală să aloce fonduri pentru amenajarea unui spațiu recreațional pentru comunitate. Noul spațiu spațiu le va permite tinerilor din oraș să desfășoare activități educaționale și de petrecere a timpului liber, în acord cu dorințele lor de dezvoltare.

O asociație a convins autoritățile locale dintr-un sat aparținând comunei Ciorogârla să ofere mai multă susținere familiilor vulnerabile ale căror copii se confruntă cu riscul de a abandona școala. În urma demersurilor asociației, copiii din aceste familii primesc o masa caldă la școală, iar comunicarea acestei comunități marginalizate cu administrația publică s-a îmbunătățit.

După campanii de advocacy derulate timp de mai mulți ani, o asociație a reușit să determine schimbări legislative importante, în beneficiul persoanelor cu autism. Asociația a obținut modificarea și completarea legii 151 pentru a le asigura accesul liber și gratuit la serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale. Totodată, prin modificarea legii 95 serviciile conexe actului medical oferite de ONG-uri vor fi decontacte.

Tinerii din două sate din județul Sibiu au convins administrația locală să le aloce un spațiu în care să desfășoare activități comunitare, educative și de dezvoltare personală. Astfel, autoritățile au decis să contribuie la reabilitarea unei clădiri abandonate și transformarea spațiului în centru pentru tineret. 

Copiii dintr-o comună din județul Giurgiu au transmis autorităților locale sute de fotografii însoțite de mesaje, pentru a le transmite care sunt nevoile și problemele cu care se confruntă comunitatea. Astfel, acțiunile copiilor au făcut administrația mai atentă și mai receptivă la subiectele din comunitate care au nevoie să fie rezolvate cu prioritate.   

O organizație neguvernamentală din Turda și-a propus să dezvolte o comunitate în care fiecare să-și poată explora propriul potential. În urma unei campanii care a urmărit apropierea dintre comunitate, sectorul ONG și autoritățile publice, organizația a reușit să creeze punți de legătură sustenabile în relație cu administrația locală. Un număr de 15 ong-uri sunt mai pregătite să se implice în proiecte comunitare, zeci de spații comunitare au fost oferite gratuit, un spațiu dedicate pentru a devein hub civic.

Un proiect desfășurat în câteva comunități de la malul Dunării a reușit să implice localnicii, membrii administrației și voluntarii în campanii de igienizare a zonelor pline de deșeuri abandonate. În urma acțiunilor de advocacy, organizația implicată în proiect a obținut din partea primăriei amplasarea a trei pubele de trash art în sat și golirea lor săptămânală, precum și preluarea zecilor de saci rezultați în urma campaniilor de curățare a deșeurilor.